COMUNICAT DE PRESĂ
Privind pronunțarea sentinței în cauza penală referitoare la încălcarea regulilor de securitate a circulației rutiere soldată cu decesul mai multor persoane
La 12 iunie 2026, Judecătoria Căușeni, sediul Ștefan Vodă, a pronunțat sentința în cauza penală, examinată la rejudecare în partea individualizării pedepsei și a soluționării acțiunilor civile formulate de părțile vătămate și părțile civile.
Potrivit circumstanțelor reținute în cauză, la 27 noiembrie 2021, inculpatul, conducând un autocamion pe traseul R-30, a efectuat o manevră de depășire fără a se asigura de siguranța acesteia, pătrunzând pe sensul opus de circulație, unde s-a produs o coliziune frontală cu un autoturism.
În urma accidentului rutier și-au pierdut viața șase persoane, iar o altă persoană a suferit vătămări corporale.
Prin sentința Judecătoriei Căușeni, sediul Ștefan Vodă, din 10 noiembrie 2022, inculpatul a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (5) din Codul penal.
Ulterior, prin Decizia Curții de Apel Chișinău din 27 februarie 2024, sentința a fost casată parțial în partea individualizării pedepsei și a soluționării acțiunilor civile, cauza fiind trimisă spre rejudecare în aceeași instanță, în alt complet de judecată.
În urma rejudecării, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani și 8 luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip deschis și cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere gravitatea deosebită a consecințelor produse, faptul că accidentul s-a soldat cu decesul a șase persoane și vătămarea corporală a unei alte persoane, precum și necesitatea realizării scopului pedepsei penale de restabilire a echității sociale și de prevenire a unor fapte similare.
Totodată, instanța a examinat și soluționat acțiunile civile formulate în cadrul procesului penal.
O primă acțiune civilă a fost admisă parțial, fiind dispusă încasarea cheltuielilor funerare, a cheltuielilor de deplasare, a cheltuielilor pentru asistență juridică și a prejudiciului moral în cuantum de 1.000.000 lei. O parte dintre pretențiile formulate au fost admise în principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța civilă, iar alte pretenții au fost respinse ca neprobate.
O altă acțiune civilă a fost admisă integral, instanța dispunând încasarea despăgubirii pentru pierderea întreținătorului unui copil minor, a prejudiciului moral în cuantum de 1.000.000 lei și a cheltuielilor de asistență juridică.
O altă acțiune civilă a fost admisă parțial, fiind acordate despăgubiri pentru cheltuielile de înmormântare, transport, organizarea meselor de pomenire, prejudiciul moral și cheltuielile de asistență juridică, iar restul pretențiilor au fost respinse ca neprobate.
Într-o altă acțiune civilă admisă parțial, instanța a dispus încasarea prejudiciului material și a prejudiciului moral atât în beneficiul unei persoane vătămate, cât și în beneficiul unui copil minor.
De asemenea, o altă acțiune civilă a fost admisă parțial, fiind acordate despăgubiri pentru prejudiciul material și prejudiciul moral, iar restul pretențiilor au fost respinse ca neîntemeiate.
ÎN cadrul unei alte acțiuni civile admise parțial, instanța a dispus încasarea prejudiciului material, a cheltuielilor pentru asistență juridică și a prejudiciului moral în cuantum total de 1.470.000 lei. Totodată, o parte dintre pretențiile privind despăgubirile materiale și prestațiile periodice pentru întreținerea unui copil minor au fost admise în principiu, urmând ca instanța civilă să stabilească cuantumul acestora.
O altă acțiune civilă a fost admisă parțial, fiind dispusă încasarea prejudiciului material, a cheltuielilor pentru asistență juridică și a prejudiciului moral în cuantum de 1.000.000 lei. Totodată, instanța a confirmat tranzacția de împăcare încheiată între una dintre părțile civile și societatea de asigurare, încetând procesul în partea pretențiilor formulate împotriva asigurătorului.
În total, prin sentință au fost acordate despăgubiri morale în cuantum de peste 6 milioane lei, pe lângă prejudiciile materiale, prestațiile periodice pentru întreținerea copiilor minori și cheltuielile de asistență juridică admise de instanță.
Sentința poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile de la data pronunțării sentinței.
Prezenta informare are caracter public și nu substituie textul integral al hotărârii judecătorești.