A A A

Sentință de condamnarea unei persoane juridice

17 Octombrie 2025 | 43

COMUNICAT DE PRESĂ

Judecătoria Căușeni informează că, la data de 17 octombrie 2025, a fost pronunțată sentința într-o cauză penală în care a fost examinată învinuirea unei persoane juridice de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 248 alin. (5) lit. b) Cod penal – contrabandă săvârșită de o persoană juridică.

În urma examinării probelor administrate în cadrul ședințelor publice de judecată, instanța a reținut că persoana juridică a introdus pe teritoriul Republicii Moldova, prin fraudă și folosirea ilicită a unei licențe de import, mai multe loturi de produse din tutun nemarcate cu timbre de acciz, încălcând prevederile legale privind regimul accizelor și al importurilor de produse supuse accizării.

Prin sentință, instanța a dispus:

- recunoașterea persoanei juridice vinovate de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 248 alin. (5) lit. b) Cod penal;

- aplicarea pedepsei sub formă de amendă în mărime de 11.000 unități convenționale, echivalentul a 550.000 lei;

- privarea persoanei juridice de dreptul de a efectua operațiuni de import;

- confiscarea bunurilor constituite din țigarete de diferite mărci, ridicate și păstrate pe teritoriul Postului Vamal Căușeni, conform prevederilor art. 106 Cod penal;

- restituirea mijloacelor de transport reținute companiilor de transport legal îndreptățite.

Sentința poate fi atacată cu apel, în termenul prevăzut de lege.

Judecătoria Căușeni reafirmă angajamentul său față de principiile transparenței, legalității și imparțialității actului de justiție, subliniind importanța respectării legislației naționale în domeniul activității economice și fiscale.