A A A

COMUNICAT DE PRESĂ - Judecătoria Căușeni a pronunțat o sentință într-o cauză penală privind infracțiunea de trafic de influență

29 Iulie 2026 | 28

Judecătoria Căușeni a pronunțat o sentință într-o cauză penală privind infracțiunea de trafic de influență

La data de 28 iulie 2026, Judecătoria Căușeni, sediul Central, a pronunțat sentința într-o cauză penală privind învinuirea unei persoane de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 326 alin. (1¹) din Codul penal, și anume trafic de influență.

Potrivit circumstanțelor constatate de instanță, persoana a oferit și transmis suma de 400 euro unei persoane care a pretins că are influență asupra unor funcționari publici din cadrul unei autorități competente pentru examinarea candidaților la obținerea permisului de conducere, în scopul favorizării acesteia la susținerea probei practice a examenului auto. Din materialele cauzei rezultă că, în pofida transmiterii banilor, persoana nu a promovat examenul practic, iar calificativul „admis” nu i-a fost acordat.

În cadrul examinării cauzei, inculpata și-a recunoscut integral vinovăția și a solicitat examinarea dosarului în procedura simplificată, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Cererea a fost admisă de instanță.

Analizând ansamblul probelor administrate, inclusiv declarațiile inculpatei, înscrisurile, procesele-verbale ale acțiunilor de urmărire penală și alte mijloace de probă, instanța a constatat că vinovăția acesteia a fost dovedită dincolo de orice dubiu rezonabil.

Prin sentința pronunțată, instanța a recunoscut persoana vinovată de comiterea infracțiunii de trafic de influență și i-a stabilit o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 2.000 unități convenționale, echivalentul a 100.000 lei. Totodată, instanța a explicat dreptul condamnatului de a achita jumătate din cuantumul amenzii în termenul prevăzut de lege, caz în care sancțiunea se consideră executată integral.

Sentința poate fi atacată cu apel la instanța ierarhic superioară, în termenul și condițiile prevăzute de lege.

Judecătoria Căușeni reiterează că orice faptă de trafic de influență reprezintă o încălcare gravă a ordinii de drept și aduce atingere încrederii publicului în instituțiile statului. Respectarea legalității și a principiilor de integritate constituie premise esențiale pentru funcționarea corectă a serviciilor publice și pentru consolidarea încrederii cetățenilor în actul de justiție.